Iubirea in psihoterapie – Tranzactie cu tranzactie

Prelegerea sustinuta de Richard Erskine la Conferinta Internationala "Pelerinajul Iubirii" decembrie 2018, Bucuresti

Iubirea este singurul lucru pe care nu il putem invata din carti. Ca sa putem iubi avem nevoie de cineva care sa stie sa ne iubeasca. Despre terapeuti si cum ne iubim noi clientii tranzactie cu tranzactie invatam de la Richard Erskine si impreuna cu el

Textul de mai jos reprezinta integral textul prelegerii, apartinand in totalitate autorului sau – Richard Erskine. Prima parte a prelegerii este redata sub forma text, a doua parte este redata in materialul video.

Iubirea in psihoterapie – Tranzactie cu tranzactie

Acesta a fost titlul pe care l-am primit in mail-ul de pregatire a Conferintei. Si primul meu gand a fost "nu stiu ce sa spun". Iubirea este unul dintre acele lucruri pe care le facem si este chiar mai puternica decat cuvantul "te iubesc". Asa ca am hotarat sa arunc o privire pe unele dintre notitele mele, pe unele articole si pe diferite carti si nu prea era nimic acolo in textele de psihoterapie.

Am gasit un articol interesant dar ma gandeam ca totusi nu prea am ce sa fac astfel incat sa pregatesc un discurs, o prezentare. Si intr-o zi, in cursul unei meditatii pe care o faceam, mi-am dat seama ca eu ma pregatesc pentru discursul acesta de 50 de ani.

Asta este ceea ce facem noi in psihoterapie ca sa cream vindecarea. Ne dam voie noua insine sa ne iubim clientii, tranzactie-cu-tranzactie. Cred ca am invatat asta de la cativa dintre clientii mei care spun “Da, stiu ca m-au iubit parintii mei, mi-au zis chestia asta” si apoi imi povestesc intamplare dupa intamplare dupa intamplare in care parintii nu numai ca nu au fost iubitori dar cateodata chiar au fost foarte cruzi. Insa persoana spune “Nu, nu, parintii m-au iubit, mi-au spus chestia asta de multe ori”.

Pentru copii iubirea nu este abstracta, ci este interactiune de moment-cu-moment in care ai o intamplare si inca o intamplare si inca o intamplare in care exista bunatate, respect, pretuire si care ii ofera copilului optiuni, posibilitati de a alege.

Deci cum facem trecerea de la ceea ce au nevoie copiii in procesul de parentaj la ceea ce facem noi in terapie? Acest lucru incepe in interiorul fiecaruia dintre noi, ca terapeuti. Incepe cu atitudinea noastra.

Cand am publicat acum cativa ani cartea despre Tiparele Relationale si Prezenta Terapeutica, am terminat cartea si apoi mi-am spus “Ceva lipseste”. M-am uitat prin capitolele pe care le scrisesem si mi-am spus ca trebuie sa fac ceva care sa lege totul la un loc si am denumit aceasta legatura Principiile Psihoterapiei Integrative.

Si am inceput cu ideea ca toti oamenii sunt egali.

Este o idee foarte simpla: toti oamenii sunt la fel de valorosi, au aceeasi valoare ca oameni. Dar este atat de greu de pus in practica! Eu in propria mea viata ma confrunt mereu cu momente in care nu reusesc sa pun in practica acest lucru. De exemplu, in aeroport, cand imi striga numarul zborului si ma grabesc sa ajung in fata si ma gandesc ca de fapt fiecare dintre oamenii din fata mea are acelasi drept ca si mine sa fie acolo. Cu totii poate credem in mintea noastra ca toti oamenii sunt egali, dar nu intotdeauna reusim sa respectam acest principiu in viata noastra. Prietenii si familia sunt mai speciali decat ceilalti oameni. Si oamenii care au alta culoare a pielii sau alta religie sau au alta cultura si vorbesc alta limba – sunt si ei la fel de valorosi, nu? Asta am vrut sa spun afirmand ca ne este greu sa punem in practica acest principiu.

De exemplu clientii cu structura borderline care vin sa ma vada si sunt uneori cuprinsi de accese de furie – pot eu sa pastrez acel client in mintea mea ca fiind egal si la fel de valoros ca si mine chiar daca tipa la mine? Asta este ceea ce numea Carl Rogers acceptare pozitiva neconditionata atunci cand a creat terapia centrata pe client – sa il poti vedea pe celalalt fara sa il judeci negativ in niciunfel, fara sa incerci sa il diminuezi in mintea ta. Vedeti, inca nu vorbesc despre tranzactii, ci vorbesc despre atitudine. Atitudinea din interiorul meu, atitudinea din noi cand stam acolo pe scaun fata in fata cu un client care nu vorbeste sau cu un client care se asigura ca te critica el cumva inainte de sfarsitul fiecarei sedinte sau fata in fata cu un client care are tot felul de fantezii ciudate. Putem noi sa mentinem aceasta atitudine de acceptare pozitiva neconditionata?

Eric Berne, parintele analizei tranzactionale a dezvoltat conceptul EU sunt OK, TU esti OK.

Sunt cuvinte foarte frumoase si uneori unii dintre noi chiar glumesc pe seama lor pentru ca uneori comportamentul acesta devine destul de superficial.

Dar putem noi sa simtim in inima noastra, aici inauntru, acest lucru? Putem noi sa ne dam voie cu adevarat sa acceptam OK-ul acesta, faptul ca cealalta persoana este chiar OK, in special cand acesti oameni fac lucruri atat de diferite de noi? Mie imi este foarte greu uneori sa nu fiu critic fata de felul de a face lucrurile al celeilalte persoane, care nu este la fel ca al meu. Uite, de exemplu, clienta aceasta a mea care de obicei intarzie cate 10-20 minute la fiecare sedinta. Nu reflecta felul meu de a fi, eu sunt foarte punctual. Si apoi imi cere sa prelungim sedinta in timp ce eu am un alt client care asteapta. Si cum pot eu sa recunosc faptul ca asta este stilul ei de viata, poate chiar scenariul ei si sa nu o fac sa se simta prost, not OK pentru felul in care isi organizeaza experienta?

Martin Buber, filosoful, a scris o carte care se numeste Eu si Tu. Este mai greu de tradus pentru ca foloseste cuvantul biblic Thou care inseamna “eu intalnesc spiritul din tine” – ca eu recunosc ca inauntrul tau este ceva special, este dispozitia mea de a recunoaste acest spirit in cealalta persoana si de a intalni acest spirit. Aceasta dispozitie este cea care creeaza o atitudine de iubire. Este ceea ce hindusii numesc Namaste cand se saluta unul pe celalalt: divinitatea din mine intalneste divinitatea din tine.

Astfel, fiecare intalnire intre doi oameni este o intalnire spirituala, chiar daca tu cumperi bilete de autobuz. Este intotdeauna ceva unic.

Un alt principiu: intreaga experienta umana sau orice experienta umana este organizata la nivel fiziologic, afectiv si cognitiv, asa ca noi nu privim omul doar ca pe o personalitate care interactioneaza cu noi ci ca pe un corp viu care este activ, iar corpul acesta este in comunicare cu noi, asa cum sunt si cuvintele pe care le trimite catre noi.

Din acest motiv am inceput prezentarea prin a va invita sa va intindeti, sa va miscati si sa va imbratisati. Cred ca noi in societatea noastra vestica am uitat cat de importanta este este atingerea si cat de esential este sa ne imbratisam, cat de importante sunt atingerea si mangaierile, in fiecare zi a vietii noastre, pe toata durata zilei.

Acum cativa ani am mers in Botswana cu un antropolog cultural care ii studia pe bosimani. Si un grup al nostru a campat cu ei pentru zece zile. La inceput am stat cu o familie a lor, apoi s-a dus vorba si au venit mai multi, s-au strans cam 120. Si ceea ce am remarcat a fost ca se atingeau tot timpul, se mangaiau, nu lasau niciodata copiii jos din brate. Daca o femeie trebuia sa faca ceva ii dadea copilul sa il tina altei femei, ca sa nu intrerupa atingerea. Eu stateam deoparte asa ca un vestic, aveam granitele mele si tineam sa le pastrez, iar ei veneau pe langa mine, se ofereau sa imi faca masaj si tot timpul erau foarte comunicativi la nivel fizic, la nivelul corporal.

Asa mi-am dat eu seama cat de mult comunicam noi prin corpurile noastre. Si la fel, la nivel afectiv. Afectele noastre sunt o forma de comunicare – o forma de a comunica in interior si in exterior. Cand sunt trist, asta imi spune mie ca ceva este in neregula si ca ceva imi lipseste, dar este o comunicare si pentru cealalta persoana: “stai cu mine, conecteaza-te cu mine, arata-mi compasiune, fii cu mine”. Cand suntem furiosi, este tot o comunicare interna: “ceva nu e bine, nu imi place, nu e in regula, vreau ceva diferit” si transmit acest lucru si altei persoane, incercand astfel sa spun “fii atent, este important pentru mine”. Experienta este organizata de asemenea si la nivel cognitiv: luam experientele afective si fiziologice si le traducem in limbaj. Le traducem in ganduri si in tipare prin intermediul carora noi cream semnificatie.

… Continuarea prelegerii in materialul video.

Daca v-a placut ce ati citit in acest articol, va astept sa ma contactati folosind pagina de contact aici.

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.