Scenariile de viata sunt un rezultat al esecurilor cumulative in relatiile de dependenta cu celalalt semnificativ
Rezultatul neglijarii emotionale prelungite este o trauma cumulativa de tip relational care conduce la concluzii de tipul „nu sunt OK” – nu sunt demn de iubit, nu sunt capabil, sunt inadecvat /nepotrivit, iar rezultatul poate fi o incapacitate severa de a forma si menţine relatii autentice, profunde si satisfacatoare.
Aceste persoane se pot retrage, pot prefera izolarea sau se implica numai in relatii sociale superficiale, perpetuand scenariul si nereusind nici realizarea unui contact intern si nici a unuia exterior.
La nivel intern persoana pierde (in caz că a realizat vreodata) contactul cu propriile senzatii, sentimente, nevoi, ganduri si cu persoanele din jurul sau. La nivel extern, nu sunt satisfacute nevoile relationale care includ dimensiuni ale contactului: acordarea afectiva si ritmica, impactul si validarea reciproca, utilizarea comuna a limbajului pentru a comunica experienta fenomenologica.
Scenariile de viata sunt sisteme inconstiente de organizare psihica si auto-reglare formate in special din amintiri implicite si exprimate disconfort fizic, intensificarea sau aplatizarea afectiva si transferurile de fiecare zi.
Relatia terapeutica, prin ea insasi, trebuie sa ofere posibilitatea repararilor si a unor experiente noi care sa permita redeciziile si iesirea din scenariu.
Scenariile de viata s-au dezvoltat in special in perioada copilariei si adolescentei ca metode de coping faţa de intreruperile in relatiile semnificative care au esuat sa satisfaca nevoile dezvoltarii.
Ele sunt formate din reactii de supravietuire, concluzii experientiale implicite, decizii explicite si introiectii care limiteaza flexibilitatea in rezolvarea de probleme, in mentinerea starii de bine si in dezvoltarea de relatii cu ceilalti.
Terapeutul trebuie sa inteleaga faptul ca scenariile sunt incercari disperate si creative de auto-reglare in procesul gestionarii stresului provocat de esecul relatiilor semnificative si sunt o incercare de auto-protejare impotriva sau de compensare a lipsurilor din aceste relatii.
O psihoterapie relationala eficienta include conştientizarea experientelor clientului, validarea afectului sau si a incercarilor de a gasi semnificatii si normalizarea incercarilor sale de adaptare din decursul dezvoltarii. Ofera de asemenea o prezenta interesata si implicarea unei persoane reale care ii comunica clientului faptul ca este validat.
Scenariile bazate pe esecuri si traume relationale, lipsa prelungita de acordaj afectiv, neglijare si abuz necesita o terapie in cadrul careia relatia terapeutica joaca un rol central si este evidenta prin respect, incredere, prezenta, implicare si acordare.
Scenariul poate fi incastrat la nivel corporal, iar terapia orientata corporal poate servi ca poarta de intrare pentru zonele cognitiva si afectiva.
Satisfacerea nevoii de relatie depinde de constientizarea nevoilor relationale (stimul intern), ce anume crede persoana despre sine si despre ceilalti în relatiile sale interpersonale (structura) si comportamentul celorlalti in relatii (stimul extern).
Orientarea terapeutului integrativ este bazata pe relatie care, acompaniata de metode, devine relatia terapeutica. Berne vorbeşte despre „foamea de recunoastere” – contact la nivel fizic sau emoţional, iar Erskine vorbeşte despre „foamea de relatie” ca stimul pentru cautarea intimitatii.
Psihoterapia integrativa pune un accent deosebit pe relatie
Pentru ca nu trauma in sine este cea care cauzeaza deteriorarea pe termen lung a psihicului ci absenta unei relatii vindecatoare in timpul sau imediat dupa ce aceasta s-a petrecut
Armonia terapiei se realizeaza prin acordare si implicare – acestea permit clientului sa relaxeze vechile tipare si mecanisme de aparare si să isi largeasca aria constientizarii, permit remintirea experientelor dureroase si transpunerea acestora in cuvinte, resemnificari, recadrari si comportamente noi.
O relatie vindecatoare este aceea in care nevoile relationale (siguranta, valorizare, acceptare, reciprocitate, auto-definire, impact, initiativa celuilalt, exprimarea iubirii) sunt recunoscute si satisfacute. Trauma cumulativa apare atunci cand mediul nu răspunde acestor nevoi.
In psihoterapia integrativa noi consideram ca tulburarea sau dezechilibrul la nivel psihic ia nastere in urma esecurilor relationale: esecul repetat al unei relatii semnificative de a satisface nevoile relationale de baza. In mod corespunzator, consideram ca vindecarea apare in contextul unei relatii ce raspunde in mod activ si reuseste satisfacerea acestor nevoi. Psihoterapia este deci o relatie care poate fi utilizata pentru a vindeca trauma cumulativa a rupturilor relationale anterioare (Erskine, 2014).
Ce urmeaza ?
Daca v-a placut ce ati citit in acest articol, va astept sa ma contactati folosind pagina de contact aici.
Bibliografie:
Erskine, R. 2010 – Life Scripts: A Transactional Analysis of Unconscious Relaţional Patterns.
Klein, M. 1985, Transactional Analysis Journal – Ten Personality Types.
Ware, P. 1983, Transactional Analysis Journal – Personality Adaptations: Doors to Therapy.
Boholst, F. 2002, Transactional Analysis Journal – A Life Position Scale.
McNeel, J. 2010, Transactional Analysis Journal – Understanding the Power of Injunctive Messages and How They are Resolved in Redecision Therapy
Lankford, V. 2012, Transactional Analysis Journal – My Whole Life is Plan B: A Psychological and Practical Approach to Resilience.
Giusti, M.A. 2002, Transactional Analysis Journal – Therapeutic Stages and Intervention Plans.
Levin-Landheer, P. 1982, Transactional Analysis Journal – The Cycle of Development.
