Nevoile relationale
Daca exista un deficit in sanatatea psihica a cuiva, psihoterapia integrativa relationala (model Erskine) pleaca de la ipoteza ca relatiile deteriorate cu persoane semnificative fac parte din acel deficit.
Nevoile noastre relationale reprezinta o constanta pe fondul experientei, atunci cand una dintre ele este constientizata si satisfacuta, ea se intoarce in mod natural in fundal.
Intr-o relatie de cuplu bazata pe angajament emoţional esecul in a satisface si a raspunde uneia sau mai multora dintre nevoile relationale ale partenerului va afecta in mod inevitabil relatia in ansamblul ei.
Nevoia emotionala neindeplinita devine din ce in ce mai solicitanta: din suparare se transforma in durere si apoi din durere se transforma in fixatie.
Partenerul care experimenteaza aceasta durere incearca sa rezolve problema folosind strategiile care au mai functionat, in cazul sau, si in alte situatii din trecut.
Daca aceste strategii se dovedesc ineficiente este foarte probabil ca persoana sa recurga la mecanisme de aparare si/sau adaptare din ce in ce mai vechi, arhaice, alunecand din ce in ce mai mult in regresie si bazandu-se din ce in ce mai mult pe credintele si sistemul sau de scenariu.
Partenerul va pune astfel in act din ce in ce mai multe comportamente arhaice specifice regresiilor.
In terapie provocarea este sa inversam tiparele: sa il ajutam pe fiecare dintre parteneri sa recunoasca nevoile relaţionale ale celuilalt, sa inveţe cum sa le raspunda, sa inlocuiasca auto-protectia emotionala ca mecanism de aparare cu increderea si sa inlocuim fixatiile cu spontaneitate si capacitate de contact.
Modelul terapeutic
Modelul terapeutic in care incadram relatiile perturbate si deteriorate sugereaza faptul ca relatiile disfunctionale au doua caracteristici importante: atunci cand apar problemele, unul dintre parteneri sau ambii tind sa proiecteze – sa il defineasca pe celalalt prin prisma unor relaţii anterioare si, respectiv, sa regreseze – adica sa foloseasca strategii emotionale si comportamentale din ce in ce mai „primitive” din punct de vedere al dezvoltarii.
Pentru a realiza acest obiectiv general noi folosim 4 procese terapeutice majore:
Impreuna, aceste procese conduc la inversarea spiralei descendente a relatiei astfel incat partenerii ajung sa se sustina si sa se ridice unul pe celalalt, in loc sa se traga reciproc in jos; de fapt noi folosim relatia pentru a vindeca relatia.
1 – observam cuplul ca sistem, pentru a identifica intreruperile de contact, natura proiectiilor si transferurile precum si tiparele si mecanismele arhaice de aparare.
2 – lucram „individual” cu fiecare partener in prezenţa celuilalt pentru a descoperi si a aduce in zona constienta tiparele vechi de perceptie, gandire si comportament, care acum sunt activate dar nu mai sunt folositoare.
3 – ii invatam pe fiecare dintre parteneri sa identifice corect nevoile emotionale – proprii si ale celuilalt – si sa le indeplineasca pe ale partenerului.
4 – ii învatam pe parteneri sa foloseasca reciproc explorarea emoţionala.
Atunci cand un tipar care a functionat inconstient este identificat si recunoscut, consecinta este ca pot fi constientizate si recunoscute si alternativele. Clientul nu mai simte ca reactiile sale sunt absolut inevitabile si necesare, ci le vede ca pe variante vechi de reactie, perceptie si comportament care acum pot fi schimbate sau modificate/imbunatatite. Pentru cuplu, acest tip de schimbare/constientizare deschide posibilitatea unor moduri noi de relationare si a unui nou tip de libertate: partenerul poate fi inteles si i se poate raspunde intr-un fel nou.
Cuplurile aduc in terapie bagaje emotionale care sunt uneori voluminoase: istoria nevoilor relationale si emotionale care nu au fost indeplinite in copilarie, resentimentele acumulate fata de partener de-a lungul relatiei, teama de a fi abandonat sau de a fi controlat sau de a fi considerant inacceptabil/indezirabil intr-un mod profund, care este prea greu chiar si de a fi conturat pe deplin in gandire.
Elementul de baza al explorarii emotionale reciproce pe care partenerii o invata in terapie este experienta interna a celuilalt – nu continutul evenimentelor sau detaliile intamplarilor.
Este un proces de invatare experientiala care are capcane si obstacole inerente: partenerul care exploreaza este tentat sa restabilească „adevarul” conform „realitatii” (Dar nu a fost chiar aşa!) sau poate fi adeseori tentat sa schimbe focalizarea dinspre partener catre sine pentru a-si exprima propria viziune asupra problemei, pentru a se justifica sau pentru a se apara. La randul sau, celalalt poate deveni anxios, poate intelege gresit sensul intrebarilor de explorare si va fi adeseori tentat sa sara de la experienta sa interna la exterior, catre evenimentele concrete.
Atunci cand un partener descrie o experienta care este contrara celei pe care o avem noi, suntem tentati sa trecem imediat în „modul de corectie” – starea din care argumentam sau contrazicem incercand sa ii corectam perceptia. Aceste strategii distrug insa procesul de explorare a celuilalt.
Ideea cea mai importanta este ca, in explorarea emotionala, nu este vorba despre realitate ci despre experienta celuilalt.
Aici sta cheia intelegerii si a comunicarii eficiente intre parteneri si tot aici este si punctul de plecare al problemelor cuplului, care conduc in timp la erodarea si destramarea relatiei.
Pentru terapeut fiecare dintre aceste „devieri” este subiect de explorare.
Explorarea emotionala este alternativa cea mai eficienta pentru toate tipurile de reactii si/sau raspunsuri emotionale sau comportamentale pe care oamenii le dezvolta ca sa poata gestiona durerea provocata de nevoile relationale si emotionale neimplinite.
Bibliografie: Richard G. Erskine, Janet P. Moursund, Rebecca L. Trautmann – Beyond empathy: a therapy of contact-in-relationship, Routledge, 2014
Ce urmeaza ?
Daca v-a placut ce ati citit in acest articol, va astept sa ma contactati folosind pagina de contact aici.
