Complicatiile simbiotice in cupluri

Complicatii simbiotice in cupluri

Complicatiile simbiotice sunt acele forme de relatie in care partenerii nu primesc ceea ce au nevoie sau ceea ce doresc (iubire, grija, sustinere) si care, in pofida tuturor conflictelor dintre ei, nu reusesc sa se separe unul de altul.

Complicatii simbiotice dau nastere unei lupte permanente de a ramane impreuna in cadrul unei relatii desi premisele necesare pentru o relatie constructiva nu exista.

Trasaturile principale

  • agatarea de celalalt si pastrarea lui prin toate mijloacele posibile;
  • respingere celuilalt atunci cand apropierea si pretentiile lui devin prea mari
  • reapropierea atunci cand frica, izolarea interioara si singuratatea cresc
  • acuzarea, invinovatirea celuilalt si provocarea unor certuri violente, urmate de iertarea repetata;

Partenerii echilibrati psihic nu doresc fuziunea cu celalalt pentru o perioada lunga de timp

In relatiile sanatoase de cuplu nu este vorba doar de satisfacerea nevoilor simbiotice ci si de dezvoltarea continua a independentei, a propriilor zone de interes si dezvoltarea comuna pe parcursul diferitelor faze ale vietii. Acestea poarta in sine un imens potential de conflict dar si multe premise pentru solutii constructive.

Fundamental, acestea sunt nevoile simbiotice pe care le cunoastem din copilarie: sa fim iubiti, sa fim impreuna, sa apartinem cuiva, sa fim ingrijiti si sa putem iubi si ingriji la randul nostru pe un altul

Conflictele insolubile in cuplu sunt generate de complicatiile simbiotice – persoanele cu experiente simbiotice in copilarie care au fost atrase reciproc. Astfel de parteneri sunt clivati in interior intr-o parte care cauta cu disperare apropierea si dragostea si o parte care, din cauza experientelor triste din copilarie, se teme de prea multa apropiere si se agata de idei nerealiste despre iubire.

Laturile traumatizate se regasesc in speranta ca vor fi in sfarsit vazute de catre o alta persoana, dar din cauza partilor supravietuitoare partenerii nu pot fi impreuna si se resping mereu. Astfel, ei nici nu se pot desprinde unul de altul si nici nu pot ajunge sa traiasca in armonie.

Formula iubirii in relatiile complicate simbiotic este urmatoarea: avem nevoie unul de altul pentru a ne putea duce impreuna suferinta

Iluziile si idealizarile construite in relatia cu mama si cu tatal sunt transferate asupra partenerului – exista o mare disponibilitate a individului de a empatiza cu traumele partenerului, de a dori si incerca sa duca impreuna cu el povara psihica, sa il ajute, asa cum a facut cu tatal sau trist sau cu mama sa coplesita.

Idealizarea unui partener si identificarea cu suferinta lui psihica sunt confundate cu iubirea – pentru ca in copilarie nu a fost cunoscuta o alta forma de iubire.

Frica de propriile sentimente

Frica de a intra in contact cu insuportabilele sentimente din propria drama simbiotica nu permite o deschidere emotionala prea mare si conduce – in cazul trairii unei aproprieri intense de partener – la incetarea brusca a sentimentelor, pentru a impiedica pierderea controlului.

O prea mare intimitate activeaza strategiile de supravietuire si poate cauza chiar detasarea psihicului de fizic – procesele psihice si fizice se cliveaza din ce in ce mai mult.

In formarea unei perechi, indivizii cauta confirmarea valorii de sine si dezvoltarea propriei personalitati. Vrem sa fim iubiti de partenerul nostru ca o persoana deosebita, unica si de neinlocuit si sa fim acceptati cu toate lipsurile si greselile noastre.

Iluzii, idealizare, conflicte

In locul iubirii autentice, la partenerii cuplurilor complicate simbiotic, apar vechile iluzii de iubire din copilarie, legate de parintii inaccesibili. Partenerii nu pot fi vazuti asa cum sunt in realitate, de catre laturile supravietuitoare complicate simbiotic, fiind idealizati. In timp, deficitele de dezvoltare si problemele identitare vor iesi rapid la iveala in viata de zi cu zi a cuplului si vor conduce la conflicte relationale insolubile.

Intimitate, furie, retragere, confuzie

In momentele in care se ajunge intr-adevar la apropiere si intimitate se poate intampla ca frica, dezgustul si rusinea sa prevaleze, iar laturile supravietuitoare complicate simbiotic sa reactioneze din nou asa cum au invatat sa faca in relatia cu parintii: cu retragere interioara, furie, confuzie, autoreprosuri.

Un copil subnutrit simbiotic nu se poate desprinde usor de partenerul sau de viata (chiar daca acesta ii este infidel) – dorinta de a fi acceptat si iubit si frica de singuratate sunt atat de mari incat persoana nu poate renunta cu usurinta la cineva caruia ii arata afectiune.

Coomplicatiile simbiotice se desfasoara dupa urmatorul model:

  • cearta, izbucnire violenta;
  • remuscari si o perioada de manipulare din partea agresorului;
  • iertare din partea victimei;
  • o noua luna de miere in relatie;
  • o noua cearta si escaladarea violentelor.

De multe ori, o buna terapie de cuplu inseamna ca fiecare partener sa se angajeze intr-o terapie individuala

Partenerii se pot sustine reciproc pentru a se elibera din complicatiile simbiotice cu propriii parinti. Pe de o parte este necesara intelegerea faptului ca fiecare este inca implicat in problemele familiei de origine si, posibil, duce cu el si alte traume. Pe de alta parte este utila recunoasterea faptului ca fiecare, in felul sau, reinvie inconstient, in permanenta, in relatia de cuplu, tiparele relationale distructive din familia sa de origine.

Concluzie si recomandari

Atunci cand fiecare dintre parteneri este pregatit sa faca un travaliu terapeutic asupra traumelor sale si mai ales asupra traumei simbiotice, cuplul are o sansa reala de dezvoltare pentru ca ambii parteneri sa poata obtine o satisfactie profunda.

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.